duminică, 16 decembrie 2012
Proiectul Punte intre Generatii - un succes ce urmeaza sa fie continuat
În urma succesului înregistrat de prima ediție a manifestării „Punte între generații”, Asociația Pentru Comunitate și-a manifestat dorința de continua și dezvolta acest program în anul următor. Reacția copiilor participanți la întâlnirea cu seniorii comunității, dar și a celor care și-au depănat amintirile și experiențele pentru a deveni modele de viață pentru tineri, au constituit un imbold suficient ca organizatorii să dorească să continue programul la scală mai largă.
„Sincer, când am venit acolo nu m-am gândit ca va fi atât de interesant și că o sa îmi capteze atât de mult atenția. Fiecare persoană care a vorbit a avut un stil propriu de a mă amuza sau emoționa. Cel mai mult m-a impresionat doamna doctor Georgescu, care a explicat foarte bine ce înseamnă cariera de medic… câte sacrificii ajungi să faci și cum lucrurile pot lua o întorsătură ciudată la început iar apoi să se transforme în ceva bine, ceva ce-ți poate defini viitorul. Dacă s-ar mai organiza evenimente de genul acesta, aș fi prima care ar participa pentru că poți învăța multe lucruri de la diferite tipuri de oameni” spune Gabriela Manea, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Mihai Viteazul”.
„Vrem ca aceste întâlniri să se întâmple cam o dată la fiecare lună, copiii din asistență vor fi probabil mai mulți, iar seniorii probabil mai puțini, pentru că e foarte greu altfel să acorzi fiecăruia dintre invitați timpul pe care îl merită”, a declarat Maria Băilă, unul dintre reprezentanții Asociației.
„Dorim ca pe lângă oamenii remarcabili din comunitatea locală să aducem la aceste întâlniri între generații personalități marcante din România, ajunse la vârsta a treia, ale căror experiențe de viață și sfaturi îi pot ajuta pe tineri să-și găsească mai ușor drumul în viață. Avem o listă impresionantă de oameni pe care ne-am dori să îi aducem în fața tinerilor. Sper să găsim sprijinul necesar la Direcția Județeană de Tineret, instituție care sper să devină partener în acest proiect al nostru, precum și la autoritățile locale pentru a găsi resurse în acest an. Proiectul poate să devină unul de referință în relația dintre vârfurile unor generații” spune Daniel Șanta, președintele APC.
„Oameni precum dna dr. Gerogescu, dl. Ioan Bălan, dl. Calinic, dl. Drăgan sau dna. Prof. Brezeanu merită fiecare toată atenția noastră, iar precum ei mai sunt și alții. Sunt oameni care pot povesti lucruri extraordinare și care pot captiva audiențe cu foarte multă ușurință. De asemenea există copii dornici să asculte, care la această vârstă absorb și filtrează informațiile în mod extraordinar, dar care au nevoie de repere de valoare în viață”, a completat Cristina Vișan, unul dintre profesorii de la CNMV care a susținut și a contribuit la organizarea primei ediții.
Accesul in sectiunea de comentarii a site-ului covasnamedia.ro este permis doar membrilor inregistrati ai site-ului. Daca nu esti inregistrat, trimite un mail la adresa covasnamediaro@gmail.com pentru a primi parola de acces. De asemenea, puteti comenta subiectele zilei pe Facebook http://www.facebook.com/Covasnamedia Login
duminică, 2 decembrie 2012
Ioan Gyuri Pascu la Sfântu Gheorghe, în concertul de Ziua Naţională: „Isten, áldd meg a románt” („Dumnezeu să-i binecuvânteze pe români”)
Sute de oameni au participat la seria de evenimente oficiale care au marcat Ziua Națională a României, sărbătoarea începând la Sfântu Gheorghe încă de pe 30 noiembrie, cu concertul susținut de Mircea Baniciu, Teo Boar, Vlady Cnejevici și invitatul special Ioan Gyuri Pascu. Cei patru maeștri ai muzicii bune, de calitate, au oferit un adevărat spectacol, acesta marcând deschiderea Zilei Naționale la Sfântu Gheorghe. Evenimentul a avut loc în organizarea Asociației Pentru Comunitate, sub patronajul Prefecturii Covasna și cu sprijinul Consiliului Local Sfântu Gheorghe şi al Consiliului Județean Covasna. La concert au luat parte peste 800 de persoane, semn că evenimentele de calitate și cu organizare bună reușesc să atragă un public numeros.
Fost component al legendarei trupe Phoenix, Mircea Baniciu și-a amintit că a mai fost la Sfântu Gheorghe cu ani în urmă și a cântat, pe atunci, pe scena Casei de Cultură.
Referindu-se la revenirea sa în Sfântu Gheorghe, Baniciu a apreciat că a găsit aici un public extraordinar care, deși a fost oarecum mai rece la începutul concertului, a înțeles repede să se prindă în joc și să facă atmosferă.
„Îmi place Sfântu Gheorghe, am avut prieteni buni aici, oameni implicați în muzică, în televiziune. Orașul îmi este foarte aproape. Muzica noastră este primită din ce în ce mai bine – nu știu de ce, poate datorită Facebook-ului, datorită rețelelor de Internet, oamenii vin tot mai mulți alături de noi – foarte mulți tineri, care văd că facem lucruri bune”, ne-a spus Mircea Baniciu după concert.
Gânduri de bine pentru Sfântu Gheorghe
Artistul a avut și un mesaj pentru publicul din Sfântu Gheorghe, arătând că oamenii în general trebuie să-și amintească permanent să se bucure de ceea ce au.
„Aș vrea să ne urâm cât mai puțin, să ne certăm cât mai puțin și să încercăm să fim mai atenți unii cu alții. Cred că e foarte important lucrul acesta, indiferent că suntem români sau de altă etnie – trebuie să uităm de rele”, a mai spus Baniciu.
Ioan Gyuri Pascu a declarat, la rândul său, că s-a simțit foarte bine la Sfântu Gheorghe și s-a arătat încântat de faptul că glumele sale au fost gustate de către public, un public „deschis la minte”. De altfel, artistul a fost asaltat de o mulțime de fani, imediat după încheierea concertului, foarte mulți dintre aceștia dorind să se fotografieze alături de el. Ioan Gyuri Pascu a luat prin surprindere publicul atunci când a început să interpreteze o melodie atât în limba română cât și în limba maghiară; surprinderea s-a evaporat însă rapid, iar oamenii au reacționat susținând spectacolul lui Gyuri Pascu, un spectacol antrenant și presărat cu glume de bună calitate.
„Un spectacol atipic de 1 Decembrie”
„Cred că a fost un spectacol atipic de 1 Decembrie, mai ales prin prisma reprezentației lui Gyuri Pascu, una care ne-a surprins pe noi toți, dar care cred că a dat un mesaj inedit. Nici noi, nici cei din sală, probabil nu ne așteptam ca Gyuri să cânte și în limba română și în limba maghiară, să facă glume pe temele astea specific locale, dar în același timp să transmită atât de multă relaxare, atâta normalitate, atât de multă acceptare a celuilalt, atât de multă bucurie împărtășită și iubire pentru semeni. Cred că a fost o lecție pentru noi toți și ne-a dat posibilitatea să ne sărbătorim ziua națională fără pornirile naționaliste hormonale care uneori ne caracterizează. Probabil că Gyuri, un român de excepție, ne-a arătat că putem fi patrioți și să ne iubim țara respectându-i și prețuindu-i și pe cei din jur și sper că nu sunt singurul care a învățat ceva din asta. Trebuie să fim buni români și să ne iubim țara nu doar de 1 Decembrie, ci în fiecare zi, iar asta înseamnă un exercițiu cotidian de respect reciproc, de acceptare, de iubire de semeni, de normalitate, de atitudine pozitivă, constructivă”, a declarat Daniel Șanta – unul dintre organizatorii evenimentului.
Acesta a ținut să le mulțumească colegilor de la Asociația Pentru Comunitate pentru implicarea în organizarea evenimentului. „Le mulțumesc celor care au pus alături de mine umărul la organizarea acestui eveniment grandios, contribuind cu timp, energie, pasiuni și bani. Îi enumăr într-o ordine aleatorie – Maria Băilă, Florin Cheresteș, Adrian Duruș, Dan Manolăchescu, Sabin Calinic, Viorel Iordan, Ciprian Nițu, Cristina Căliman, Vlad Manolăchescu sau Mădălina Roman”, a arătat Daniel Șanta.
„Invitații noștri ne-au oferit o seară magnifică, demonstrându-ne din nou că muzica poate fi liantul dintre generații. A fost o bucurie să constați că în rândul celor prezenți la spectacol se află un număr mare de copii, de reprezentanți ai tinerei generații, alături de părinții sau chiar bunicii lor, de cei care au crescut în același timp cu refrenele Pasărea Colibri. Muzica ne-a unit pe toți”, spune Maria Băilă, reprezentant al Asociației Pentru Comunitate.
Mesaj unic pentru români
„Cred că în ziua de astăzi să aduni peste 800 de oameni la un concert de genul acesta e lucru mare. Practic dacă spectacolul avea loc în Casa de Cultură, ca în anii precendenți, ar fi trebuit să facem două reprezentații, ceea ce cred eu dă dimensiunea succesului acestui eveniment de care suntem cu adevărat mândri. Trebuie să ne facem viața mai frumoasă cu asemenea momente, cu cât mai des posibil. Au fost multe momente speciale, printre care și cel în care jumătatea maghiară din Gyuri Pascu a făcut o declarație care probabil va rămâne în istorie. „Isten aldd meg a romanokat” înseamnă „Dumnezeu să-i ocrotească pe români” – iar acest mesaj venit în limba maghiară este probabil unic, dar cu foarte multă profunzime și cred eu un apel foarte frumos la buna conviețuire în această zonă, prea des agitată de porniri naționaliste din ambele părți”, ne-a declarat Dan Manolăchescu, unul dintre membrii fondatori ai Asociației Pentru Comunitate.
Public fascinat şi mulţumit de concert
La ieșirea de la concert, publicul s-a arătat cucerit de muzica maestrului Baniciu, dar și de stilul original și inconfundabil al lui Ioan Gyuri Pascu, acesta din urmă impresionând nu doar prin buna dispoziție ci și prin calitățile sale vocale și puterea de traspunere pe diverse genuri muzicale.
„A fost un concert frumos, cu artiști adevărați, care au reușit să adune laolaltă tineri și oameni trecuți de 40-50 de ani. Eu fiind însurat cu o unguroaică, chiar m-am simțit bine să-l aud pe Gyuri Pascu vorbind în românește și ungurește. E un gest de normalitate până la urmă și cred că avem nevoie de astfel de artiști, care atunci când vin aici să știe să se adreseze unui public bilingv”, ne-a spus Sorin Cristea, în vârstă de 55 de ani.
„A fost foarte frumos concertul, noi am venit cu copiii – băiatul de opt ani și bebelușul de… cinci luni. Un concert pe gustul nostru, al românilor, cu muzică bună și adevărată, dar un concert la care sunt convinsă că s-au simțit bine și prietenii noștri maghiari”, ne-a declarat Dana Săcărea, în vârstă de 32 de ani.
La concert au luat parte inclusiv adolescenți, aceștia arătându-se cuceriți de muzica rock-folk.
„Pe Mircea Baniciu l-am descoperit prin tatăl meu, care mi-a educat oarecum gustul pentru muzica bună. Sigur că merg prin cluburi, ca orice tânăr, dar dacă e să spun ce prefer să ascult în mașină sau acasă, atunci spun clar folk – are ceva anume muzica aceasta și mă bucur că am avut ocazia minunată de a lua parte la acest concert”, ne-a spus la rândul său Alexandru, un tânăr de 19 ani.
Organizatorii concertului au ținut să adreseze mulțumiri Instituţiei Prefectului sub patronajul căreia au avut loc evenimentele ocazionate de Ziua Națională, Consiliului Local Sfântu Gheorghe și Consiliului Județean – pentru aportul material substanțial, dar și mai micilor sponsori care au încercat să facă în așa fel încât efortul financiar al celor de la Asociația Pentru Comunitate să fie mai mic: Artizanat Opaiț, Servint, Afacov, Tricomserv, Brutăria Dioszegi, Ecosil, Volum Serv și Tamás László I.P.U.R.L.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)