joi, 2 decembrie 2010
Impreuna de 1 Decembrie
Balul Zilei Naționale din acest an a fost găzduit într-o atmosferă aparte de elegantul local Orchidea Events din Sfântu Gheorghe, prilejuind o premieră lăudabilă. Participanții au lăsat la o parte barierele politice și separatismul cu care am fost obișnuiți în anii precedenți, reușind să petreacă o noapte memorabilă împreună. Dacă în anii trecuți existau mai multe baluri cu diferite coloraturi politice, de această dată balul oficial al Zilei Naționale i-a adus pe români laolaltă.
Organizat la inițiativa Asociației Pentru Comuniate, cu sprijinul Observatorului de Covasna și al firmei Tag Trust, balul a reprezentat un succes total, prelungindu-se până devreme spre dimineață.
„Am o satisfacție extraordinară că am putut să petrecem o seară și o noapte incredibile, indiferent de opțiuni politice sau orgolii personale. Este o nouă dovadă că putem fi o comunitate și măcar în zilele de sărbătoare putem petrece împreună. Mi-e greu să cred că e cineva care a plecat nemulțumit de la această petrecere și sunt convins că am creat un precedent pozitiv pentru ca și la următoarele sărbători importante ale comunității românești să fim din nou împreună” a declarat Dani Șanta, preşedintele Asociaţiei Pentru Comunitate, organizatoarea evenimentului.
În acord cu președintele Asociației Pentru Comunitate par a fi și politicienii locali, aceștia arătând că Balul a fost de departe cel mai reușit din câte s-au organizat cu această ocazie în ultimii ani. Liderul PSD Covasna, deputatul Horia Grama, consideră că întreaga seară a Balului a fost o reușită pe toate liniile, apreciind acest gen de organizare. „Acest Bal, prin modul în care a decurs, arată că astfel de evenimente ar trebui să fie lucruri normale. A fost foarte bine și m-am simțit minunat… cred că românii ar fi mai solidari și mai uniți dacă ar găsi mai multe momente în an pentru a fi alături unii de alții așa cum au fost cu ocazia acestui Bal”, a declarat Horia Grama.
Arătând la rândul său că a petrecut foarte bine la Bal, președintele PNL Covasna, Marius Obreja, a declarat că acesta a fost de departe cel mai relaxant și degajat eveniment de gen din câte au avut loc în comunitatea românească.
„Am tratat acest Bal ca fiind un chef, o ocazie cu care ne-am adunat și am petrecut împreună, indiferent de diferențele de opinii dintre noi. Am stat la masă cu liderul PDL, Dan Manolăchescu, și cu cel al PSD, Horia Grama, am discutat perfect normal, cred că a fost un eveniment mai mult decât reușit, cel mai destins dintre toate”, a apreciat Obreja.
„Poate că ne vom mai certa politic, probabil vom avea păreri divergente, dar trebuie să înţelegem că măcar în Covasna dezideratul Zilei Naţionale a României este imperativ. Numai uniţi şi împreună vom putea aduce un plus de bine. Cred că aceasta este adevărata Alianţă românească. Cea în cuget şi simţire, nu neapărat una parafată pe hârtie”, a declarat, la rândul său, liderul PDL Covasna, Dan Manolachescu.
„Indiferent de opţiunile politice actuale ale membrilor fondatori ai Asociaţiei Pentru Comunitate, niciunul dintre noi nu a uitat valorile în numele cărora am scris Manifestul pentru Normalitate, iar evenimentele pe care le-am organizat ÎMPREUNĂ în preajma acestei zile de sărbătoare a românilor au demonstrat din plin acest lucru: concert extraordinar Ducu Bertzi, lansare „Schimb de Cărţi”, dezbatere publică pe tema „1 Decembrie, Ziua Naţională vs. Ziua Naţiunii”, balul extrem de reuşit de la Orchidea şi participarea împreună cu o mulţime de tineri atât la marşul din centrul oraşului, cât şi la depunerea de coroane de la statuia lui Mihai Viteazul”, a punctat consilierul local al PNL, Mădălin Guruianu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu